GON'I, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ Fig. (Înv.) A urmări (o ţintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. si intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). - Din sl. goniti.
Sursă : DEX'98 (10900)  - gall

GON'I vb. 1. v. alerga. 2. v. fugări. 3. v. hăitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. îm-perechea.
Sursă : Sinonime (185852)  - siveco

gon'i vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. gon'esc, imperf. 3 sg. gone'a; conj. prez. 3 sg. si pl. gone'ască
Sursă : DOR (249423)  - siveco

A SE GON//'I pers. 3 se ~'este intranz. (despre vitele cornute) A se împerechea în vederea reproducerii. /<sl. goniti
Sursă : NODEX (336569)  - siveco

A GON//'I ~'esc 1. tranz. 1) (fiinţe) A face să fugă, alergând din urmă; a fugări. 2) (animale sau păsări de vânătoare) A alunga îndreptând spre locul de pândă al vânătorilor. 3) (fiinţe) A forţa să plece (în altă parte); a da afară; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se misca foarte repede. /<sl. goniti
Sursă : NODEX (336568)  - siveco